înainte să am un copil mic, presupuneam vag că dezvoltarea are loc pe scară largă, ca nivelul mării care crește constant de-a lungul anilor. Realitatea pare mult mai amuzantă. Sunt momente în care un copil de 2 ani poate părea remarcabil de lucid, așa cum te-ai aștepta probabil de la un copil de 5 ani. Apoi se prăbușește

și apoi reflectez la propria mea copilărie și adolescență, chiar la 20 de ani, și realizez că așa este mereu, într-o anumită măsură. Totul e cam ascuțit și inconsistent. Am avut momente excepționale când aveam 16 sau 18 ani când eram mai înțelept decât eu, de obicei, la 25 de ani, zi de zi